În calendarul creștin-ortodox, ziua de duminică, 27 septembrie, este dedicată prăznirii Sfântului Antim Ivireanul. Acesta a fost un teolog, scriitor, tipograf, gravor, episcop și mitropolit de București, având o origine georgiană. Considerat o figură culturală de excepție a literaturii române vechi, Antim Ivireanul a avut un impact profund asupra societății din secolul al XVIII-lea prin numeroasele sale realizări intelectuale și spirituale.
Antim Ivireanul a coordonat tipărirea a 63 de cărți, dintre care 38 au fost lucrate direct de el, folosind limbile română, greacă, arabă și georgiană. Această activitate vastă i-a permis să contribuie semnificativ la răspândirea culturii, fiind alături de Diaconul Coresi considerat cel mai mare tipograf din cultura medievală românească. Pe lângă activitatea de tipograf, el a înființat prima bibliotecă publică din București și a pus bazele unor școli gratuite pentru copiii săraci.
Traseul său biografic a fost marcat de dificultăți, fiind luat în robie de turci ca tânăr și dus la Constantinopol. După eliberare, a învățat sculptura în lemn, caligrafia, pictura și broderia, studiind totodată limbile greacă, arabă și turcă. În anul 1689, a fost adus de domnitorul Constantin Brâncoveanu în Țara Românească, unde a învățat limba română și slavonă, începând apoi o carieră religioasă și culturală de o importanță istorică majoră.
Activitatea sa de tipograf a fost extrem de diversificată, de la gestionarea tipografiei domnești din București la mutarea acesteia la Mănăstirea Snagov în 1694. La Snagov, el a supravegheat imprimarea a 15 cărți, inclusiv „Liturghierul greco-arab”, una dintre primele volume tipărite cu caractere arabe la nivel mondial. Ulterior, la Râmnic și la Târgoviște, a continuat să editeze volume esențiale, precum „Noul Testament”, care a reprezentat prima ediție a acestuia în Țara Românească.
În calitate de mitropolit, Antim Ivireanul a pus accent pe unificarea limbii române literare prin introducerea definitivă a acesteia în slujbă. El a fost un protector al credincioșilor ortodocși, sprijinind comunitățile din Transilvania și din Șcheii Brașovului prin scrisori și hirotonii. De asemenea, a demonstrat o viziune internațională, dând la parte o instalație tipografică cu caractere arabe patriarhului Atanasie Dabas pentru a fi instalată la Alep.
Viața sa s-a încheiat tragic în octombrie 1716, când a fost ucis de ostași turci în drum spre exilul la Muntele Sinai. Deși a fost caterisit la cererea lui Nicolae Mavrocordat, Patriarhia Ecumenică a reabilitat această decizie după 250 de ani. Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat oficial în 1992, recunoașterea faptului că a fost unul dintre cei mai importanți păstoritori și oameni de cultură ai istoriei românești.