Spectacolul „Lapte negru”, montat de regizoarea și dramaturga Leta Popescu la Teatrul Nottara, explorează dilemele profunde ale maternității și ale vieții de artist. Piesa, inspirată de romanul autobiografic cu același nume scris de Elif Shafak și adaptată de Alma Klein, pune în centrul atenției personajul Elif. Această scriitoare se confruntă cu întrebarea dacă poate să creeze literatură în același timp în care alege să devină mamă, într-un context marcat de dificultăți și contradicții.
Regizoarea a ales să integreze în text cuvinte românești de origine turcă pentru a îmbogăți atmosfera senzorială a piesei. Această decizie a apărut în timpul repetițiilor, ca o metodă de a evita aplatizarea vocabularului și de a evita capcanele kitsch-ului sau ale apropierii culturale neadecvate. Prin utilizarea unor termeni specifici, echipa de actrițe, inclusiv Cristina Juncu și Cristina Ivanciuc, a reușit să creeze un ritm și o sonoritate care aduc imagini și senzații noi publicului.
Spectacolul funcționează ca un manifest pentru puterea poveștilor, abordând subiecte sensibile precum depresia postnatală și rolul femeii în societate. Leta Popescu subliniază faptul că astfel de narațiuni sunt esențiale pentru ca femeile să realizeze că nu sunt singure în experiențele lor. „Femeile spun acum: «Așa am pățit și eu»”, afirmă regizoarea, explicând cum arta poate ajuta la vindecare sau la îndepărtarea sentimentului de singurătate prin empatie și recunoaștere.
Producția face parte dintr-un proiect de teatru popular, având ca scop invitația la auto-cunoaștere prin umor și empatie. Deși Leta Popescu observă că publicul feminin pare să aibă o nevoie mai mare de astfel de spectacole, ea menționează că este pregătită să lucreze și pentru un public masculin. Regizoarea subliniază că spectacolul explorează și multitudinea de voci interioare pe care le poartă oamenii, fără a încerca să ofere lecții sau definiții rigide despre identitate.
În ceea ce privește contextul social, Leta Popescu exprimă temeri legate de pierderea valorilor în favoarea intereselor financiare. Ea consideră că instituțiile de cultură riscă să piardă teren dacă nu își reafirmă misiunea dincolo de aspectul economic. În contextul unei societăți pe care o percepe ca fiind violentă și lipsită de tandrețe, regizoarea își exprimă dorința de a susține generația tânără de femei regizoare, oferindu-le deschidere pentru consultanță și solidaritate profesională.
Arta a avut întotdeauna rolul de a critica, de a celebra sau de a trage semnale de alarmă în perioadele de instabilitate politică. Istoria omenirii este strâns legată de evoluția artistică, chiar și atunci când discursurile publice devin dominate de interese materiale. În momentele de stagnare sau de incertitudine socială, teatrul rămâne un instrument vital pentru a zgudui climatele dubioase și pentru a menține vie forța critică a societății.