Stațiunea Mamaia a cunoscut o transformare profundă, evoluând de la un loc de rezidență pentru Familia Regală la o destinație de lux, înainte de a trece prin perioade de degradare. După Marelui Război, regiunea a început să se reconstruiască, primind investiții masive din partea oamenilor cu stare. Această epocă a fost definită de construcția unor palate și vile care au transformat zona într-un centru monden, însă majoritatea acestor structiuni au fost distruse ulterior prin sistematizarea stațiunii în perioada comunistă.
Istoria reședinței regale începe prin decizia autorităților locale din Constanța de a oferi Familiei Regale un teren de peste 34.000 de metri pătrați. În urma unor discuții purtate în anul 1922 la Hotelul Palas, s-a hotărât ca vechiul Palat Regal din oraș să devină instanță, oferindu-se în schimb un teren la Mamaia. La 5 decembrie 1924, Primăria Constanța a oferit acest teren de 34.968 mp, situat lângă parcul I.C. Brătianu, pentru construcția unui castel de vară adaptat mediului marin.
Proiectul palatului a fost încredințat arhitectului italian Mario Stoppa, la recomandarea reginei, care dorea o construcție diafană. Palatul, finalizat în jurul anului 1926, a combinat elementele arhitecturii mediteraneene cu cele balcanice, având terase și un turn foișor. Clădirea era vastă, cuprind 16 încăperi la demisol, 14 la parter și șapte la mansardă, unde a fost amenajat apartamentul Principelui Mihai, fiind realizată de meșteri din satul Boian.
După moartea lui Ferdinand în 1927, regina Maria i-a oferit palatul principesei-mamă Elena și Regelui Mihai. Regina a construit însă și propria reședință, „Cara Dalga”, pe un teren de 2.780 de metri pătrați, loc unde stătea cu fiica sa, Ileana. Această vilă, cunoscută și sub numele de „Club Orient”, a reprezentat un refugiu personal, descris de regină ca o locuință simplă, în culoarea zăpezii, unde marea se sparge pe terasele casei.
Perioada interbelică a adus un boom imobiliar, cu apariția unor structuri emblematice precum Hotelul Rex, ridicat de Carol al II-lea, sau Cazinoul din Mamaia. Cazinoul, construit de Jacob Aristide și Gheorghe Timiraș, era o atracție majoră, având trei terase și 600 de cabine individuale. Stațiunea era un punct de întâlnire pentru diplomați și oameni politici, fiind marcată de un stil de viață modern, cu mode de la Paris și mașini de lux.
Transformarea radicală a stațiunii a început odată cu instalarea regimurilor politice care au schimbat cursul istoriei locale. După 23 August 1944, prezența trupelor sovietice a dus la rechiziționarea și vandalismul multor vile importante. Ulterior, în perioada comunistă, procesul de sistematizare a dus la demolarea majorității construcțiilor de epocă, lăsând în urmă doar câteva amintiri, precum Hotelul Albatros sau vila prințului Barbu A. Știrbei, care au supraviețuit distrugerii masive.