Dosarul de urmărire informativă „Socrate”, întocmit de Securitate pe numele lui Nichita Stănescu, a fost deschis în noiembrie 1974 pentru a monitoriza activitatea poetului. Documentele din arhiva CNSAS arată că supravegherea a vizat nemulțumirile acestuia față de climatul ideologic din România și încercările de a comunica cu cetățeni străini. Deși era membru al PCR, statutul său politic a necesitat acordul structurilor de partid pentru deschiderea oficială a urmăririi informative.
Ofițerii Securității au construit un profil psihologic al lui Nichita Stănescu, descriindu-l ca pe o persoană extrem de orgolioasă care nu accepta critici literare. Documentele menționează că nemulțumirile poetului erau accentuate de consumul de alcool și de influența unor prieteni, precum Fănuș Neagu sau Gheorghe Tomozei. Supravegherea a vizat și dorința sa de a obține recunoaștere în Occident, interpretată de autorități ca o încercare de a găsi validare în afara granițelor țării.
Un aspect central al dosarului este cartografierea rivalităților financiare din cadrul Uniunii Scriitorilor. Informatorii au raportat dispute legate de gestionarea Fondului Literar, unde Nichita Stănescu era acuzat de primirea unor sume de bani prin ajutor de boală, în ciuda unui venit de redactor șef adjunct. În aceleași note apar nume precum Nicolae Breban, Ștefan Bănulescu sau Marin Sorescu, evidențiind un mediu în care privilegiile financiare și accesul la resurse erau surse constante de conflict.
Dosarul documentează și tensiunile legate de deplasările externe, exemplificată prin incidentul unei delegații în Suedia din 1975. În timp ce unii scriitori, precum Nicolae Breban sau Alexandru Ivasiuc, aveau pașapoarte pentru străinătate, alți membri ai breslei exprimau resentimente sau suspiciuni. Marin Preda a refuzat chiar să se alăture grupului, dorind să evite implicarea într-un context social pe care l-a numit „ciorbă”, în timp ce Nichita Stănescu a fost raportat că nu a putut pleca din cauza unei stări de ebrietate.
În perioada 1975, Securitatea a început să noteze o degradare fizică și morală a poetului, asociată cu consumul de alcool și o viață dezorganizată. Documentele menționează că acesta se plângea că nu mai poate scrie și că îi tremură mâinile. Totuși, această perioadă de instabilitate a fost urmată de o schimbare de paradigmă, odată cu succesul internațional al lui Nichita Stănescu, care a transformat subiectul supravegherii dintr-un element de suspiciune într-un simbol cultural de prestigiu.
Supravegherea informativă în epoca comunistă nu se limita la monitorizarea activităților politice, ci penetra și sfera intimă a cetățenilor. În cazul lui Nichita Stănescu, Securitatea a documentat chiar și detaliile despre locuința în care trăia cu partenera sa, observând cum acesta trebuia să aștepte la intrarea în bloc pentru a intra în casă. Această abordare reflectă modul în care aparatul represiv încerca să controleze orice aspect al existenței intelectualilor.
În final, primirea premiului Herder de la Viena a reprezentat momentul în care prestigiul european a funcționat ca un scut. Securitatea a concluzionat în raportul de închidere că starea morală a lui Nichita Stănescu a fost îmbunătățită de această recunoaștere internațională, ceea ce a făcut ca urmărirea informativă să nu mai fie justificată.