Documentarul „Atât de familiar” („Something Familiar”), regizat de Rachel Tâpârjan, explorează drumul unei femei adoptate din România care reușește să își reconstruiască viața. Filmul, care a fost premiat de Institutul Britanic de Film, urmărește procesul de regăsire a rădăcinilor și încercarea de a înțelege trecutul unei fetițe lăsate într-un orfelinat. Povestea reală pornește de la decizia unei familii britanice de a o adopta pe fetița Raluca, oferindu-i un nou nume și o șansă la un viitor diferit.
Regizoarea, care are 37 de ani și este doctor în asistență socială la Teesside University, analizează complexitatea identității sale. Deși a crescut în Marea Britanie, Rachel Tâpârjan a simțit constant presiunea de a fi diferită, fiind adesea ținta ironiilor la școală din cauza originii sale românești. Documentarul nu evită subiectele dificile, arătând cum viața în străinătate nu a fost lipsită de traume, regizoarea ajungând în adolescență să fie lucrătoare sexuală, la fel ca mama și surorile sale biologice.
Căutarea de răspunsuri a început prin contactul unei alte fete adoptate, Mihaela, care a cerut ajutorul pentru a-și găsi familia în România. Procesul de filmare s-a transformat dintr-un proiect personal într-un documentar amplu despre istoria adopțiilor și circumstanțele sociale ale acelei perioade. Rachel Tâpârjan a ales să folosească și actrițe române pentru a interpreta rolul mamei sale biologice, oferind publicului o perspectivă asupra arhetipului matern și a întrebărilor nerezolvate rămase în urma pierderii.
Un aspect central al filmului este investigarea modului în care mediul și natura influențează parcursul uman. Regizoarea se întreabă dacă exploatarea sexuală prin care au trecut toate cele trei surori este o consecință a mediului sau o formă de traumă transmisă prin epigenetică. Deși a avut o viață material mai stabilă în Anglia, ea subliniază că experiențele de abandon și dificultățile relaționale cu părinții adoptivi au marcat profund dezvoltarea sa personală și capacitatea de a înțelege propriul trecut.
Documentarul pune în lumină și realitățile dure ale sistemului de maternitate din România în timpul regimului comunist. Rachel Tâpârjan descrie presiunea uriașă și brutalitatea cu care femeile erau împinse spre maternitate, comparând situația cu o narațiune de ficțiune. Această parte a istoriei, marcată de lipsa autonomiei reproductive, servește drept context pentru înțelegerea dificultăților prin care au trecut mamele biologice ale copiilor care au fost ulterior adoptați de familii din Europa de Vest.
În contextul istoric al adopțiilor din România, multe dintre aceste procese au avut loc în perioada de după Revoluție, când sistemul de protecție a fost sub intens presiune. Documentarul produs de Monica Lăzurean-Gorgan debutează în cinematografele din România pe 13 noiembrie, oferind o privire nuanțată asupra complexității relațiilor dintre familiile naturale și cele adoptive.