Un atac violent asupra unei femei pe o stradă din Caracal, județul Olt, a pus în evidenă vulnerabilitatea victimelor de violență domestică în perioada separării. Femeia a fost înjunghiată de soțul de care urma să divorțeze, un militar activ care a fugit după incident, dar a fost reținut de poliție. Dosarul de violență este acum gestionat de Parchetul Militar, după ce atacul a urmat o serie de amenințări și măsuri de protecție care nu au reușit să prevină tragedia.
Înainte de atac, femeia sesizase poliția din Caracal cu o lună în urmă pentru amenințări, fapt ce a dus la emiterea unui ordin de protecție provizoriu. Ulterior, instanța a stabilit un ordin de protecție pe o perioadă de două luni, însă fără monitorizare electronică. Victima a refuzat montarea dispozitivului de supraveghere și, la începutul săptămânii trecute, a luat decizia de a-și retrage plângerea pentru amenințare, exact înainte de a fi atacată cu cuțitul.
Psihoterapeuta Roxana Burdușel explică faptul că retragerea unei plângeri nu înseamnă că pericolul a dispărut, ci poate fi o strategie de supraviețuire. Victimele pot fi motivate de frica de consecințe, dependența financiară sau presiunile exercitate de familie. Uneori, femeile aleg să retragă sesizările pentru a încerca să calmeze agresorul și să evite o escaladare a violenței, adaptându-și comportamentul pentru a reduce riscul imediat într-un mediu nesigur.
Refuzul de a accepta monitorizarea electronică poate avea rădăcini în incertitudine sau neîncredere în sistemul de protecție. Roxana Burdușel menționează că, pentru cineva obișnuit cu controlul, orice măsură nouă poate fi percepută ca o amenințare suplimentară. Autoritățile au responsabilitatea de a explica clar și cu răbdare limitele acestor măsuri, astfel încât persoana aflată în pericol să se simtă ascultată și să înțeleagă cum funcționează protecția oferită.
Din perspectiva agresorului, separarea reprezintă pierderea controlului și a puterii asupra partenerului, ceea ce poate declanșa reacții violente. Mentalitatea posesivă transformă partenerul într-o extensie a propriei persoane, iar refuzul de a continua relația este trăit ca o umilință. Psihoterapeuta avertizează că societatea contribuie la acest fenomen prin romantizarea geloziei sau prin utilizarea termenului de „crimă pasională”, ceea ce poate minimiza gravitatea faptelor comise de agresori.
Recuperarea unei victime necesită, în primul rând, restabilirea siguranței fizice și accesul la sprijin social și juridic. Procesul psihologic este unul complex, implicând reconstrucția încrederii în propria capacitate de a lua decizii, după ce abuzul a afectat imaginea de sine. În România, accesul la psihoterapie poate fi dificil din cauza costurilor, fiind esențial rolul serviciilor sociale, al grupurilor de sprijin și al organizațiilor neguvernamentale care oferă consiliere gratuită.
În contextul actual, gestionarea violenței domestice rămâne o provocare majoră pentru sistemul de protecție și pentru comunitate. Deși autoritățile pot emite ordine de protecție, eficiența acestora depinde de monitorizarea efectivă și de capacitatea victimelor de a rămâne în siguranță fără a fi expuse la represalii. Implicarea apinei, a vecinilor și a colegilor prin apelarea la 112 poate reprezenta, uneori, singura modalitate de a preveni o escaladare fatală a conflictului.